Telegrama. Catre Fontainebleau...

O durere groaznica. Si o stare de euforie.
O lacrima de dor. Si un zambet optimist.
O speranta firava, dar care va muri ultima. Adica niciodata!
Un dor inexplicabil de a umbla prin nisipul fin, iar altul, de a iesi din cort in timpul ploii calde de vara. De Paris. Si de Fontainebleau. Caii o cunosteau.
O inima care canta alaturi de celelalte. Si una care plange. Fiindca e una noua.
"Ce romantic!". Si "Pur si Reinny". Muresencele o stiu. Si cei interesati.
Un Mures fericit si un Bucuresti ingustat.
Turn to the Light!
Un soare surazator pentru o puternica durere de cap. Dar cu un scop nobil: o masa de partasie.
O amintire. Un con. Un suflet de copil. Chiar doua. O simpla aruncare. Dar bine tintita. Rezultatul? Un zambet sincer. O mana "de ajutor" la un joc. Si asta fiindca era un fel de "matze-ncurcate". Si...o simpla intamplare. Sau nu? Nimic nu este-ntamplator. Sa fie oare o exceptie? Oricum, de neimaginat. Un Turn si o ploaie. Infuriata. Si caini, si pisici. Apoi, un pin. Gata! Nu mai! Ca imi dau lacrimile! STOP. Si nu uita butonul de "eject". Dar amintirea n-o arunca. Fii gata sa o rememorezi. Azi. Maine. Oricand. Atunci cand iti va fi dor. Punct. De la capt, cand mi se face dor. Adica acum. Sunt gata sa incep. oricand. Gura-mi vorbeste si singura. Ochi-mi redau si fara voie. Inima-mi canta si fara acompaniament. Dar nu e cazul. Se opresc la primul "Bon giorno, principessa!". Dar are simtul limitei. Si tace.
A tacut...